Apr 132012
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (2 votes, average: 4,00 out of 5)
Se încarcă...


Şi iată că ne reîntoarcem în Austria dar de data aceasta nu pentru zbenguit pe pârtiile de schi ci pentru zbenguit pe scenele de dans clasic, vals și dans modern. Cu siguranţă ai auzit de Balul de la Viena şi de toate personalităţile și elitele vieneze, şi nu numai, care se perindă şi-şi etalează cu mândrie rochiile de gală și fracurile la acest eveniment monden. Acum, ca să nu te induc în eroare, să nu crezi că noi suntem aşa de „mari” ca să fim invitați la „acel” eveniment, dar din fericire grupul în care lucrăm, mai exact divizia din Austria, organizează o ediţie, la scară mai mică să-i spunem, doar pentru angajaţi. Aşa că, cu ajutorul lui Mr. Rock şi a Blogăriţei reuşim să obţinem o invitaţie la acest eveniment, care, deşi eu l-am numit la „clasă mai mică” nu se lasă cu nimic mai prejos când vorbim de impozanţa locaţiei şi diversitatea dar și frumuseţea programului artistic.
 
Ajungem vineri seara, pe 13 Ianuarie 2012, direct de la serviciu, rupţi de oboseală şi fără prea multe peripeţii în timpul zborului, doar cu câteva turbulenţe, pentru mine normale, dar destul de nasoale pentru gusturile Dianei, așa că a stat într-o continuă tensiune. Cum spuneam, prietenul Mr.  Rock este din nou gazda noastră vieneză. O dată ajunşi adormim instant după câteva scurte poveşti, mai ales ţinând cont că ne văzusem cu o săptămână în urmă, așa că „recuperăm” rapid!


Zi mare astăzi, așa că pe Mariahilfer Strasse, acest
Corso Buenos Aires al Vienei, se fac ultimele cumpărături: o curea, bine hai 2 …bine 3 că sunt reduceri, niște cămăși și…. Uite ce rochie frumoaaasă….zice Diana.  NU, zic eu, m-ai plimbat 10 ore în Milano să găsim rochie acum rămâne aia de am luat-o. Punct.
Băi frate, o fii Milano capitala modei dar cred că e capitala modei tembele. Ne-am învârtit tot Milano-ul de mi s-a ros talpa la pantofi să găsim o rochie de seară. Știi ce e aia rochie de seară da? Nu, te întreb că eu nu pricepeam că trebuie să ajungă sau să treacă de glezne.  
Incredibil așa ceva. Am intrat și pe net și până la urmă am găsit două magazine de unde puteai să cumperi: unul pe la San Babila, Pronovias și unul în piața Loreto. La Pronovias ziceai că au înebunit ăia. Sub 1.200 de EUR nu am găsit nimic… băi fraților… noi mergem la bal ca invitați, nu este mireasă acum. Când a fost mireasă a luat de la voi, acum gata! În schimb ăla de la Loreto a fost chiar super ok și puteai chiar să închiriezi atât pentru fete cât și pentru băieți. Ținând cont că l-am căutat de ne-au ieșit ochii îți dau și ție adresa să știi pe viitor: Via A. Costa 1 (colț cu piața Loreto). Aici prețurile sunt, să le zicem ok… te duci și vezi dacă vrei, dar oricum aici a găsit o rochie minunată pe care a luat-o ca să fie utilă și la alte evenimente. 
 
Băi de la atâta plimbare și cumpărături ne-a cam luat foamea și cum wurstelii sunt la fiecare colț de stradă aici băgăm rapid un wurstel cald că înghețaserăm ca naiba. Bine, un wurstel este un fel de a zice că și după al doilea îmi mai era foame. Oricum am mâncat excelent sub frigul și vântul năpraznic, perfect normal aici, ce mătura cumpărătorii de pe strasse-le de lux Vienez.
Și iată că  a venit clipa cea mare, Balul. Măi, măi ce frumoși, eleganți și stilați suntem, zic eu, tu ce zici?
 
 
Pășim sfioși pe treptele cu covor roșu de la Rathaus și ne pierdem gândurile prin impozanța acestui loc, pășind mai mult uitându-ne în sus și nu pe unde călcam. Candelabre imense, ce păreau poleite în aur (poate și erau, nu știm), înpodobesc holul cel mare cu cele 2 scări de acces.
După ce lăsăm hainele la garderobă continuăm să explorăm acest loc care părea descris dintr-o carte de povești cu prințese, prinți, regi și regine. Alături de prințesa mea, chiar mă simțeam și pășeam ca un adevărat nobil! 🙂 De fapt pășeam mai rar pentru că nu înțelesesm încă, care din multitudinea sălilor de aici era sala noastră.
 
Este ora 21 și se anunță deschiderea care începe cu o precizie nemțească maximă. Deschiderea este, normal, în germană și ”translatorul” meu nu știu unde dispăruse dar după 20 de minute de bla bla în germană a urmat și rezumatul în engleză: ladies and gentlemen – enjoy this magic evening (doamnelor și domnilor, bucurați-vă de această seară magică). Și imediat după aceasta a început un vals al debutanților, niște copii care ”tremurau” pentru prima dată în fața societății și a personalităților de aici.
Am vrut să mă urc la etaj să pot să le fac o poză frumoasă de sus dar crezi că am putut să trec de gorila cu căscuță în ureche de păzea scara aici să nu cumva să “fur” vreo poză sau să “omor” prin admirația mea vr-un ornament florar. Am reușit până la urmă să prind o poziție bună de admirat.
 
 
 
 
 
 
 
 
  
Foarte frumos dansul, și locul și atmosfera și … ia uite, două doamne, așa trecute de 40 de ani, îmbrăcate de gală, grăiesc în limba română. Sincer calitatea de ”doamnă” a pălit imediat după ce am auzit schimbul de replici: Hai fată de aici că mi-a înghețat curul ! Niște doamne ce…. știi tu expresia! Băi și mai erau și câteva piți pe aici îmbrăcate în niște fustițe de culori ultrastridente de ți se străpezeau dinții, dar din fericire ăstea erau ”de-ale lor”. Oricum, în orice pădure sunt și uscături așa că nu aveau cum să lipsească de la acest eveniment, mai ales că și la balul oficial fusese cu un an înainte dom`șoara maroco-italiană, ce avea drept ocupație lustruitul ”bastonului” la vila lui Berlusconi. 
 
No, trecând peste aceste evenimente, mergem să găsim încăperea ce avea să ne găzduiască în această seară minunată. Trecem pe lângă sala ”talentelor companiei”, de fapt talentelor junioare că talentul adevărat îl ținea Diana de braț 😛 și mai mergem noi până facem așa un U și până la urmă, în atmosfera asta de basm și vals, reușim să ne găsim locația.

Toate sălile erau decorate cu motive florare, așa de primăvară pentru că, cred că li se luase și lor de atâta frig. Lângă flori era și un bilețel: “please do not remove the flowers from your table” (vă rugăm să nu luați florile de pe masă). Deci ”obiceiul” se practică și la clase mai mari nu numai în Românica.


 

Masa noastră era în sala latino, cred că cea mai animată de pe aici. Hai să ne tragem palme, da brontozaurii ăștia de la masa noastră cine ”e”? Drept companie aveam niște neni și tanti așa pe la a șaptea tinerețe, dar care râdeau și se distrau de minune… Eee…asta este, nu suntem antisociali, socializăm ce că nu suntem din pădure. După ce ne aprovizionăm cu un păhărel de șampanie, socializăm cu toată masa și ne strigăm câte un “prost” (noroc în germană) unul la altul.

 
No, și acum urmează calvarul, că de, ai venit la bal Cristi nu? Treci și dansează că te ia mama dracu. Băi de asta îmi era frică cel mai mult, cu toate că repetasem eu vre-o oră cu youtube-ul pașii de vals, dar degeaba. Mi-am rugat frumos consoarta să ne miscăm așa după putința mea și nu după regulile de aur impuse de cei care se învârteau pe lângă noi.
Am mai prins curaj și după ce am văzut că totuși nu eram singurul ”torturat” ci mai erau și alți colegi târâți în aceste dansuri de societate. Am promis oricum că o să mergem împreună să luam lecții și intentionez să mă țin de promisiune, mai ales după ce Diana mi-a înfipt tocul minunatei ei sandale argintii fix în degetele de la picioare, pentru că m-am mișcat în contra timp. Ziceai că m-a răstignit pe cruce, exact așa am simțit. Gata! O să învăț…. Dar nu am zis și când! 😀
Am dansat ce am dansat, am mai socializat cu lumea, am mai băut un păharel de ceva, ne-am mai plimbat și prin alte săli dar parcă totuși în sală la noi era cel mai frumos, după mine.
Măi, era pe aici un băiat domn profesor de dans care venea, prin rotație, în fiecare sală ca să ”scoată untul” din noi și să ne învețe și ceva dansuri mai actuale gen Ai Se Eu Te Pego dar și ”zbenguieli” mai vechi gen YMCA. Frumos oricum și plin de voie bună.


 

Între timp s-a făcut ora 12 și toată lumea ne spunea că trebuie neaparat să vedem Quadrille. Cine e asta mă? Aaa.. e un dans? Ia să vedem măi ce e așa special la dansul acesta. Am ajuns în sala mare unde între timp se strânsese lume de nu mai aveai loc să pui un picior în plus. Văzând situația, și experiența mea anterioară, ne-am mulțumit doar să privim.

Lucrurile decurgeau în felul următor: mai întâi erai învățat ce trebuie să faci, dar eu nu am înteles o iotă, doar că tre’ să facem o plecăciune către parteneri și apoi către colegii de dans și apoi stânga dreapta pe acolo. Apoi, stânga dreapta asta accelera și până la urmă se termina cu un tunel, care a devenit chiar ditamai ”galeria” de rochii de gală și papioane înșirate pe post de beculețe să-ți ”lumineze” calea în timp ce tu, pe același ritm de vals, avansai aplecat prin tunelul de ți l-am descris. Imaginea a fost, probabil, superbă văzută de sus, cine a văzut-o că nu am fost inspirați să luam biletele cu noi și să arătăm ”gradul” la nea gorilă cu căscuță. La bilete nu am fost inspirați, dar am fost inspirați să ”furăm” o poză de la colegii nostri.
 

După această defilare au mai urmat câteva dansuri moderne și nu numai. Am mai executat și eu cu Diana un vals, în stilul meu și ne-am mai maimuțărit pe Waka Waka și alte latino ritmate ce “rulau” la noi in sală. Oricum după miezul nopții, ușor, ușor a început lumea să se care așa că pe la un 3 ne-am tirat și noi dar nu înainte de a ne imortaliza în câteva frumoase poze în interiorul primăriei vieneze, Rathaus.
 
 
 

  
 
 

 

 
Seara s-a terminat exceptional, dar totul a culminat cu surpriza pe care mi-o pregătise taximetristul care ne ducea acasă și care s-a hotărât să parcheze fix lângă o baltă, pe partea mea. Așa că, deschizând mult picioarele ca să mă urc în taxi, și să nu murdăresc pantofii, în momentul așezării gabaritului meu impresionant pe bancheta din spate, am auzit sunetul eliberării : Crrrrrrrac!!!
 
Imediat am simțit briza serii adiind prin partea mea posterioară, expusă acum intemperiilor pe o suprafață de aproximativ 30 de cm. Da, cam tot fundul a  rămas pe afară! Îi mulțumesc totuși Celui de Sus că s-a întâmplat în taxi și nu când mă spărgeam în figuri de latino că sigur ajungeam vedeta balului!
 
Of Doamne!! Acum na, trecuse de mult de 12 noaptea și pe principiul “Cenușeresei”, “prințul” de la bal s-a transformat în “cerșetor” dar prințesa a rămas de o frumusețe desăvârșită și s-a amuzat teribil și ea și prietenii noștri vienezi. Cum să nu te amuzi când vezi ruptura asta imensă!!! A fost foarte frumos la bal, o experiență unică, o seară despre care poate citeai în cărțile de povești  când erai mic și îți închipuiai poate cum domnii nobili făceau plecăciuni și salutau din joben doamnele cochete când treceau unul pe lângă altul și, transpus parcă în poveste, și tu înclinai discret capul în ton parcă cu muzica de Mozart sau Strauss pe care ți-o imaginai că ar fi desăvârșit acest peisaj feeric.

O dată în viață să știi că, dacă ai ocazia, se merită să ajungi la Bal sau la unul la scară mai mică cum am fost și noi.

… ultima zi
Ziua următoare ne-am trezit pe la un 13 și pe la un 15 am reușit să mergem să mâncăm cum se cuvine la Viena, la un restaurant faimos, tot pe lângă Rathaus. Se numește Centimeter (Țentimeter pe limba lor) și se mănâncă porții la metru. Băi dar la metru știi ce e aia! Ne-a adus efectiv paloșul lui Franz Joseph, plin cu hălci de carne, șnițele, ardei cartofi prăjiți, un sos picant cu curry… Mamăăăăăă câta mai porțiaaaaaa!?!!?
Păi ca să fiu în stare eu să mănânc cât se cuvine ar fi trebuit să îmbrac pantalonii de aseară ca să am “spațiu”. Toți patru ne-am chinuit din greu să mâncăm măcar jumătate din ceea ce ne adusese tanti asta de aici iar pe cealaltă jumătate l-am rugat pe prietenul Rock să o ia la pachet că era păcat să se irosească atâta mâncare.

S-a dus și Balul! Acum ne întoarcem la Milano și așteptăm nerăbdători toate călătoriile planificate anul acesta. Asta dacă reușim să zburăm că nenea pilotul ne anunță că, citez: ”din cauza faptului că Aeroportul din Viena angajează doar incompetenți nu are cine să încarce bagajele așa că o să avem întârziere” am încheiat citatul de la nena pilotul.
Mulțumim prietenilor vienezi pentru găzduire și voia bună și ne pare rău că nu am avut timp să stăm mai mult de vorbă și cu prietenul Și Faași…..
Aufwiedersehen und alles gute!

 
 
 
 

Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (2 votes, average: 4,00 out of 5)
Se încarcă...

.

Galerie Foto

.
Cristi si Diana